a. Date generale

Infecţia HPV este deosebit de frecventă, în special la tineri. Riscul unei persoane adulte active sexual de a se infecta pe parcursul vieţii cu acest virus este de 70-80%. Prevalenţa infecţiei este maximă la vârsta de 20-24 ani şi scade net după 30 de ani. La peste 80% dintre persoanele infectate, infecţia dispare spontan într-un interval cuprins între 6 luni şi 2 ani. Persistența infecției HPV se asociază cu riscul de apariţie a leziunilor precanceroase şi a cancerului de col uterin.

Rolul vaccinului este acela de a preveni apariția cancerului de col uterin la un procent semnificativ de femei. În urma vaccinării vaccinării se declanșează o reacție imună, care constă în dezvoltarea de anticorpi neutralizanţi specifici anti HPV 16, 18, 6, 11, capabili să acţioneze în cazul unei posibile (şi statistic vorbind foarte probabile) viitoare infecţii HPV.

Vaccinul anti-HPV este un vaccin profilactic, și nu are efect terapeutic asupra infecţiilor HPV curente sau a leziunilor deja existente.

Vaccinarea HPV se derulează pe parcursul unei perioade de 6 luni, prin administrarea intramusculară (de obicei în braţ, în muşchiul deltoid) a 3 doze identice de vaccin, de 0,5 ml fiecare. Intervalul dintre doze este specific fiecărui tip de vaccin. În cazul nerespectării corecte a schemei de administrare efectul vaccinării poate fi parțial. Beneficiul adus de vaccin poate să nu fie maxim, dacă vaccinarea se efectuează după începerea vieţii sexuale.

b. Cine si cand poate beneficia de vaccin?

Pentru obținerea unei eficiențe maxime se recomandă ca administrarea vaccinului să fie efectuată înainte de debutul vieţii sexuale, adică înainte de posibila infectare cu unul din cele patru tipuri de virus conţinute de vaccin. Vârsta optimă recomandată este de 11-12 ani, iar cea minimă de 9 ani.

Primele studii privind administrarea eficientă şi în siguranţă a vaccinului au inclus şi femei tinere, active sexual, sub vârsta de 26 ani. În prezent se aşteaptă concluziile unor studii aflate în derulare referitoare la eficacitatea vaccinului la femei adulte cu vârstă de peste 26 de ani.

Riscurile vaccinării sunt minime deoarece:

• este un vaccin artificial, obţinut prin biotehnologie, și nu conţine deloc material genetic viral, deci nu este infecţios; vaccinul încorporează patru structuri care imită perfect învelişul proteic al tipurilor HPV 16, 18, 6, 11;

• studiile efectuate au demonstrat absenţa unor efecte adverse semnificative, cele mai des citate fiind senzaţia de durere sau umflătură la locul injectării.

• Imunitatea indusă de vaccinare, ca şi cea naturală, este strict specifică pentru un anumit tip viral, iar în componenţa vaccinului intră doar patru dintre numeroasele tipuri de HPV. Tipurile HPV 16 şi 18 au cea mai mare capacitate oncogenă şi sunt responsabile pentru aproximativ 70% din cazurile de cancer de col uterin. Tipurile HPV 6 şi 11 sunt responsabile de aproximativ 90% dintre condiloamele (verucile) genitale.

• Protecţia conferită de această vaccinare nu este universală.

• Vaccinarea nu exclude aşadar menţinerea unui comportament sexual în siguranţă.

• Rămân în afara posibilităţii de imunizare numeroase alte tipuri de HPV, mai puţin frecvente şi mai slab oncogene decât 16 şi 18, dar responsabile de aproximativ 30% din cancerele de col.

• Recurgerea în continuare la metoda clasică de depistare şi diagnostic precoce (examenul citologic) este deci necesară şi independentă de vaccinare. Vaccinul nu previne 10% din cauzele de condilomatoză genitală şi nici alte boli cu transmitere sexuală.

• Durata imunităţii induse de vaccin constituie încă un subiect de studiu. Este cert că protecţia durează minimum 5 ani, cât a durat perioada de experimentare dinainte de aprobarea vaccinului pentru comercializare. Faptul că voluntarele participante la aceste studii continuă să fie supravegheate din punct de vedere al protecţiei conferite de vaccin ne dă posibilitatea de a şti cu cel puţin 5 ani înainte dacă va fi sau nu nevoie de un rapel.

• Vaccinul conferă protecţie doar faţă de tipurile de HPV cu care femeia respectivă nu a fost în prealabil infectată.

• Astfel, veţi beneficia integral de vaccinare dacă nu aţi avut infecţie cu tipurile 6, 11, 16 şi 18 sau parţial, respectiv de trei tipuri de anticorpi neutralizanţi dacă aţi fost deja infectată cu unul din tipurile HPV din vaccin, de două tipuri dacă aţi fost deja infectată cu două tipuri din componenţa vaccinului şi aşa mai departe.

• Deşi 40% din infecţiile HPV sunt multiple, probabilitatea infecţiei cu toate cele patru tipuri conţinute de vaccinul HPV este destul de mică.

Este de preferat ca toate cele trei doze să fie administrate înainte de apariţia unei sarcini deoarece există foarte puţine date referitoare la administrarea vaccinului HPV în siguranţă în timpul sarcinii.

Deşi în puţinele cazuri în care vaccinarea s-a efectuat la femei gravide nu au fost semnalate efecte adverse pentru sănătatea mamei şi a copilului, pentru o concluzie relevantă sunt necesare cercetări mai ample.

• Dacă sarcina apare după începerea seriei de vaccin HPV, este prudent ca finalizarea admitrarii vaccinului să se efectueze după sarcină.

• Indicaţia de testare HPV înainte de vaccinare se referă exclusiv la pacientele cu viaţă sexuală din grupul eligibil pentru vaccinare. Testarea HPV se poate face prin două metode:

• Detecţia grupului alcătuit din 13 tipuri principale de HPV cu risc oncogen (testul este pozitiv dacă unul sau mai multe tipuri din acest grup sunt prezente în proba pacientei, fără a se identifica tipul);

• Genotiparea (identificarea a 37 de tipuri în parte, dintre care cele 13 de mai sus, alte 5 tipuri a căror oncogenitate a fost recent demonstrată şi alte 19 tipuri cu risc scăzut).]

• Prin oricare dintre cele două categorii de teste HPV putem obţine informaţii strict referitoare la infecţii HPV curente. O infecţie HPV anterioară momentului testării şi care s-a remis spontan nu se mai poate obiectiva.

• Genotiparea efectuată înainte de vaccinarea HPV reprezintă singura posibilitate disponibilă în prezent de a obţine informaţii privind eficienţa vaccinării.

• Genotiparea efectuată după vaccinarea HPV este utilă pentru determinarea infecţiilor cu genotipuri diferite de cele faţă de care vaccinul conferă protecţie.